Marți, 01 noiembrie 2022, a început livrarea către Direcțiile de Sănătate Publică a 178.000 de doze de vaccin pneumococic. Întreaga cantitate de vaccin va fi livrată până vineri, 04 noiembrie. Vaccinul pneumococic se administrează la 2, 4 și 11 luni.
Cele 130.000 de doze de vaccin hepatitic B contractate la începutul lunii octombrie vor fi livrate la mijlocul lunii noiembrie.
Pentru vaccinul hexavalent, se finalizează procedura de licitație și urmează să se încheie un acord-cadru valabil pentru o perioadă de patru ani.
Potrivit Institutului Național de Sănătate Publică, la data de 01 noiembrie 2022, situația stocurilor de vaccinuri la nivel național este următoarea:
Vaccin BCG – 408.741 doze
Vaccin hepatitic B – 12.805 doze
Vaccin ROR – 64.974 doze
Vaccin Hexavalent – 40.430 doze
Vaccin DTPa – 88.382 doze
Vaccin pneumococcic – 98.179 doze
Numărul mediu lunar a unei cohorte de copii beneficiari este de aproximativ 15.000. Conform HG nr. 841 / 1995, se pot face redistribuiri de doze de vaccin între DSP-uri sau între medicii de familie, până la o nouă aprovizionare.
reprezentanții ministerului deresort informează că, la data de 01 noiembrie 2022, în județul Cluj, unde s-au înregistrat lipsuri, situația stocurilor de vaccinuri este următoarea:
Vaccin BCG – 19.152 doze (17.000 doze la DSP, 1.992 în maternități și 160 la medicii de familie)
Vaccin hepatitic B – 104 doze (în maternități)
Vaccin ROR – 1.900 doze (la medicii de familie)
Vaccin Hexavalent – 1.338 doze (la medicii de familie)
Vaccin DTPa – 1.832 doze (78 doze la DSP, 1.754 doze la medicii de familie)
Vaccin pneumococcic – 4.281 doze (3.215 doze la DSP și 1.066 la medicii de familie)
Reprezentanții Direcției de Sănătate Publică Cluj vor verifica la cabinetele medicilor de familie situația stocurilor de vaccin, în vederea redistribuirii la cabinetele în care lipsesc temporar unele dintre aceste produse.