Călătoriile cu copiii sunt mai antrenante decât și-au imaginat mulți adulți până să devină părinți. Un simplu troler cu haine și produse de îngrijire va fi însoțit de multe alte obiecte. Accesoriile pentru drumuri se vor dovedi extrem de utile, așa că este indicat să îți faci din timp o listă completă. Cu puțină organizare, vei reuși să ai parte de o călătorie frumoasă și relaxantă în familie.
De la scaunul auto până la jucării, descoperă în continuare ce accesorii sunt utile în călătoriile cu copiii.
1. Scaunul auto pentru copii, principalul element din călătorii
Fie că urmează un drum scurt ori lung, scaunul auto pentru copii nu trebuie să lipsească. Siguranța copilului în mașină trebuie să fie o prioritate pentru orice părinte. Alegerea scaunului auto potrivit se face în funcție de câțiva factori importanți: vârsta și greutatea copilului, sistemul de prindere, modul de fixare față de sensul de mers și materialul textil.
Scaunul auto pentru copii poate fi prins pe banchetă fie cu ajutorul centurei de siguranță, fie prin intermediul sistemului ISOFIX (International Standard Organization Fix). A doua opțiune este recomandată de specialiști ca fiind cea mai sigură în prezent. Sistemul modern reduce riscul unei instalări greșite, asigură o conexiune sigură și este ușor de folosit. Însă trebuie luat în considerare că ISOFIX nu este compatibil cu toate modelele de mașini.
O investiție isteață pe care o poți face de la început sunt modelele de cărucioare 3 în 1 Chicco. Sunt formate din trei componente: căruciorul standard, landoul și scaunul auto, toate extrem de utile fiindcă reprezintă o soluție completă.
2. Organizatorul scaun auto pentru copii salvează orice călătorie
Organizarea este cheia în toate călătoriile cu copiii. Ca să ai la îndemână diverse obiecte pe care le folosiți în călătorii (biberoane, scutece, jucării, tabletă, etc), depozitează-le într-un organizator care se atașează de scaunul din față. Astfel nu va mai trebui să iei toate gențile la rând atunci când micuțul tău vrea să mănânce ori să se hidrateze, este nevoie să îi schimbi scutecul sau să îi oferi jucăria preferată. Ai toate obiectele necesare la îndemână, așa că nu mai consumi nici timp, nici energie ca să le cauți minute în șir.
3. Parasolare auto, must have în călătoriile cu copii
Un set de parasolare auto, destinate geamurilor laterale, va asigura o călătorie confortabilă. Cu ajutorul acestora îl protejezi pe micuț de lumina directă a soarelui în călătoriile cu mașina. Și nu doar că oferă protecție împotriva razelor UV, dar reprezintă și o sursă de divertisment pentru prichindel. Majoritatea modelelor concepute pentru protecția copiilor au desene animate pe ele pentru a transforma fiecare călătorie într-o experiență cât mai plăcută.
4. Jucăriile pentru călătoriile cu copiii, de nelipsit din bagaj
Printre accesoriile care nu ar trebui să lipsească din călătoriile cu copiii se află și jucăriile. Acestea se pot dovedi a fi adevărați prieteni pentru năzdrăvanul tău, mai ales la drum lung când senzația de plictiseală apare des. Optează pentru jucării care pot fi ușor de atașat de mașină astfel încât să nu fie nevoie să le ridici de pe podea, de pe sub banchetă ori scaune în repetate rânduri.
Toate aceste accesorii îți vor fi de un real ajutor în toate călătoriile cu copiii pentru că vei reuși să previi multe situații care ar putea afecta momentele petrecute în familie.