Implanturile dentare reprezintă înlocuitori artificiali pentru rădăcinile dinților pierduți, fiind folosite pentru a susține coroane, punți sau proteze dentare, cu scopul restaurării esteticii și a funcționalității orale. Implanturile dentare sunt confecționate în majoritatea cazurilor din titan, un material biocompatibil care nu este respins de organism.
Compoziția și funcționarea implanturilor dentare
Implanturile dentare sunt dispozitive biocompatibile, de obicei fabricate din titan, care sunt inserate în osul maxilarului sau mandibulei. Implanturile servesc drept suport pentru coroanele dentare, punți sau proteze. Titanul este ales datorită faptului că este rezistent la coroziune și perfect tolerat de corp. Odată plasat, implantul se integrează treptat cu osul (printr-un proces numit osteointegrare), asigurând stabilitate și durabilitate.
Durabilitatea implanturilor
Implanturile dentare sunt cunoscute pentru durabilitatea lor, perioada de viață a acestora ajungând, în unele cazuri, până la 20-25 de ani. Cu toate acestea, implantul dentar își menține durabilitatea doar dacă igienă orală este una adecvată. De asemenea, sănătatea generală a pacientului influențează durata de viață a unui implant. Coroanele sau protezele montate pe implanturi pot necesita înlocuire ocazională datorită uzurii normale.
Îngrijirea corectă a implanturilor
Pentru a prelungi durata de viață a implanturilor dentare, este esențială menținerea unei igiene orale zilnice riguroase. Deși implanturile dentare sunt rezistente la carii, zona din jurul implantului poate fi predispusă la infecții, dacă nu este îngrijită corespunzător. În acest sens, pentru curățarea în jurul implantului se recomandă utilizarea unei periuțe de dinți moale și a aței dentare, de două ori pe zi. Vizitele regulate la stomatolog pentru curățarea profesională a dinților sunt, de asemenea, cruciale.
Beneficiile estetice și funcționale ale implanturilor dentare
Implanturile dentare nu numai că refac aspectul estetic al unui dinte natural, dar redau și funcționalitatea dintelui. Implanturile permit pacienților să mănânce, să vorbească și să zâmbească cu încredere. Mai mult, spre deosebire de alte soluții protetice, implanturile previn resorbția osoasă (pierderea de os) care apare adesea după pierderea unui dinte.
Importanța alegerii unui specialist
Obținerea unui rezultat optim cu implanturile dentare este strâns legată de calitatea și expertiza medicului stomatolog sau implantolog. Un specialist cu experiență poate evalua corect nevoile pacientului și poate recomanda o soluție optimă de tratament. În funcție de necesități, în unele cazuri, după extracția unor dinți pot fi necesare și alte tratamente, inclusiv un tratament ortodontic. Un ortodont bun in Bucuresti este singurul în măsură să determine dacă un astfel de tratament este necesar.